Recomandat pentru organizatorii ocrotirii sănătăţii,
Directorii asociaţiilor medicilor de familie,
ortopezi-traumotologi
pediatri, medici de familie,
lucrători instituţiilor preşcolare şi şcolare.

Statul îşi asumă grija în ocrotirea şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei. Aceasta este asigurată de către efectuarea unor măsuri social economice şi medicale. O aşa atîrnare către problema sănătăţii copiilor, arată calea dreaptă către rezolvarea problemei traumatizmului în vîrsta copilărească, ce presupune în condiţiile actuale o problemă primordielă social- medicală.

În ultimii ani în starea sănătăţii şi patologiei copiilor au survenit schimbări esenţiale: traumatizmele şi cazuri imprevrzibile au ocupat unele din primele locuri în structura mortalităţii. Majоritatea traumelor aduc adeseaori la complicaţii grave, deseori complichînduse cu invaliditate, apariţia dereglări funcţionale rebele, defecte anatomice şi cosmetice, care ca urmare aduc la apariţia greutăţilor în educare, alegerea profesiilor, adaptaţie socială şi personală.

Caracterele principale ce caracterizează traumatizmul copiilor repartizate după vîrstă şi gen, timpurile traumelor rămîn permanent în ultimii 20-30 ani aceleaş şi cei mai vulnerabili traumelor sunt şcolarii de vîrstă 10-14 ani, apoi cei de 7-9 ani. Copii sugari şi cei preşcolari primesc traume mai rar decît copii mai mari. În general la băieţi traumatizmele sunt de 2 ori mai frecvente ca la fetiţe. În structura traumelor copiilor prevalează traumele habituale (60-68%);la copii de vîrstă pînă la 7 ani ia ajunge pînă la 80 % din toate tipure de leziuni. Pricinile acestor traume sunt foarte diverse: cădere pe loc drept şi precipetare, leziuni cu obiecte ascuţite, conbustii, pălituri de obiecte şi cu obiecte etc. Către traume habituale se atîrnă şi leziunele apărute ca urmare în antrenamente sportive neorganizate.

Următorul loc în structura traumelor îl ocupă leziunele, primete de copii, în stradă ca pietoni: căderi ocazionale în urma stării avariate ai trotuarelor, podurilor şi treceri subterane etc.,leziuni de către obiecte căzute de la înălţime.

Traumele, aduse copiilor de către mijloacele de transport, au valoare absolută neînsemnată ca procentaj, însă se deosebesc cu gravitate sporită şi aproape toate necesită spitalizare şi este una din pricini de bază ai învalitităţii din copilărie.

În şcoli se menţine nivelul destul de înalt ai traumatizmului 8-12% din număr total de leziuni primite de copii. Numărul maximal de traume revine şcolarilor în vîrstă 12-14 ani. Pricinele traumatizmului şcolar – pălituri de obiecte tari (ghiozdane, manuale etc.), căderi pe scări şi suprafaţă tare la ghiontiri, strivire degite cu uşile şi rame ai ferestrelor etc.

Traumatizm sportiv- are o pondere neînsemnată circa 2%. Pricinele pentru toate grupele de vîrstă sunt aceleaşi:organizarea lecţiilor fără evidenţă particularităţilor de pregătire fizică şi tehnică tinerilor sportivi, bază materială insuficientă ai locului de antrenament, nerespectarea controlului medical, disciplină nesatisfăcătoare în timpul antrenamentelor etc.

Măsurile profilactice, îndreptate preîntămpinării şi micşorării traumatizmului în copilărie este necesar de efectuat metodic, reeşind din cauzele şi obiectivele apariţiei traumelor. Este stabilit că fiecării grupe de vîrstă îi este caracteristic cauzele cele mai tipice ai leziunelor şi situaţii –traumatogene, reeşind şi dezvoltarea specifică psihofizică şi emoţională ai copilului.

În perioada sugară se dezvoltă primele reflexe condiţionate. Copilul începe perceperea mediului înconjurător, orientarea în spaţiu. Frecvenţa leziunelor la fetiţe şi băieţi este acelaş . Principalele cauze ai traumelor sunt precipitările (masa de înfăşet, cărucior,pat etc.) şi combustiile cu apă fierbinte. Practic toate leziunele sunt de caracter habitual ca rezultat neatenţie şi control insuficient după copil.

În vîrsta perioadei de creşă (1-3 ani) se dezvoltă a 2-a sistemă de signalizare, ce presupune o vastă posibilitate de influinţare educativă. Principalul conţinut de dezvoltare copilului este însuşirea variantelor de întrebuinţere obiectelor şi limbii. Principalele însuşiri motorii, aşa că mersul, căţăratul se află la o stadie începătoare. Insuficienţa acestor însuşiri cît şi imposibilitatea orientării în mediu, preîntîmpi-narea pericolului- este în majoritatea cazurilor de leziune la copii de această vîrstă.

În perioadă timpuriei copilăriei apare în frecvenţa traumelor, şi dezvoltarea sexuală: băieţii mai frecvent se traumatizează decît fetiţele. Numărul leziunelor, primite în ogradă şi stradă, se măreşte , iar în apartament ce micşorează. Se schimbă şi caracterul leziunelor: micşorarea ponderii combustiilor, mărirea ponderii plăgilor, contuziilor, distorsiilor. Copii acestei vîrste încă necesită de tutelă permanentă, şi deatîta cauza traumelor este pe sama celor maturi.

Pentru copii preşcolari (4-6ani) este caracteristic mărirea ariei de acţiune, activitatea sporită, devin mai sinestătători, atenţie”fragmentată”. Principalul conţinut acestei perioade de vîrstă- apăriţia formelor începătoare de autodetermi-nare. Copii pe de o partea încep activa fără ajutorul maturilor pe de altă parte activ participă în viaţa lor. Traumele acestei vîrstă sunt concepute prin accea că copil se apucă să efectuieze acelea lucruri pe care pe deplin nu le-au însusit, si care sunt complicate.

La preşcolari traumele habituale predomină, dar în comparaţie ca grupele precedente principalul loc de traumatism este ograda. Principalele pricine ale traumei sunt căderile, lesiuni cu obiecte ascuţite, pălituri primite de către transport.

Cea mai mare cantitate de traume se menţine la copii de vîrstă şcolară. Copii de vîrstă şcolară timpurie ( 7-9 ani ) capată şi o mai mare activitate de sinestătoare decît grupele precedente. Curiozitatea şi tendinţa spre cunoaşterea mediului înconjurător în însuficienţa adecvat şi bagaj de cunoştiinţe – aduc la un traumatizm. Pe lîngă aceasta, la copii de această vîrstă, o mare parte ai timpului, ocupă jocurile – active, colective, ce înclud în sine elemente de o rezoluţie adecvată. Aceşti factori sunt emoţional – affectivi şi sunt adeseori traumatici, cu pierdere autocontrolului.

Copii acestei grupe: în 78% – traume în ogradă şi stradă, 22% – încăperi. Cauze: căderi, combustii cu flacără, leziuni, traumatizme de transport. Copii în vîrstă 10-14 ani se deosebesc printr-o disciplină mai mare, conştiinţă. Comportamentul influenţat de caracter şi educaţia primită socială, legat de comportament-motivaţie.

Ponderea traumelor sunt în majoritatea cele sportive – tendinţa copiilor de a prezenta apropiaţilor performaţele în putere, fugă, dibăcie etc. Deasemenea se menţonează traumatizme primite în timpul jocurilor. Lucrul spre preîntîmpinarea traumatizmelor la copii necesită hotărirea multor întrebări şi mai ales a 2-ă principale:

1. Orientarea educaţiei copiilor şi celor maturi spre a putea percepe situaţii traumatice cît şi a putea ocoli.
2. Еxcluderea stărilor nefavorabile ai mediului ambiant copilului.>/li>

Aspectele medicale de luptă cu traumatizmul în copilărie şi consecinţele lui înclud: instituirea reţelei specializate ortoped-traumatologice; dotarea copiilor cu asistenţa medicală ambulatorie şi ajutor ortoped-traumatologică de chirurgi şi ortopezi- traumatologi .

O importanţă apare în evidenţa dinamică, deplină şi corectă, ai tuturor cazurilor de traumatizm la copii. Efectuarea de către toate instituţiile curative, a acorda asistenţă traumatizaţilor, după un plan unic şi forme unice. Evidenţa minuţioasă a traumelor – dă posibilitate lucratorilor medicali de studia cauza şi modul apariţiei, a concretiza cele mai tipice situaţi traumatogene – ce este o necesitate pentru elaborarea unor măsuri concrete practice de profilactică eficienţă tratamentului bolnavilor traumatologici.

Lupta în combaterea traumatizmelor la copii este una din sarcine premordiale ai statului. Pe parcursul a multor ani, problema aceasta caută rezolvare, şi o includere în lucru de specialişti diferite ramuri şi profesii. Principiile organizatorice în lucrul profilactic ai traumatizmelor înclud în sine efectuarea măsurilor profilactice la următoarele nivele: statal, colectiv familie, individual.

Dezvoltarea armonioasă copilului în creştele – perfecţionarea nivelului cultural şi educaţiei fizice – asigură micşorarea traumatizmelor la copii. În problema micşorării traumatizmelor la copii au importanţă cîteva măsuri prifilactice generale, îndreptate spre crearea ambianţei traumatologic nepericulos, cît şi probleme de tip întelectual de caracter, educaţie-emoţională, dezvoltarea fizică, particularităţilor îngrijirei copiilor de diferită vîrstă, perfecţionarea nivelului, medical-igienică de cultură cît vîrstinicilor cît şi copiilor. Toate aceste aspecte au o rezolvare de nivel colectiv, instituţii curativ-profilactice, instituţii preşcolare şi şcolare.

O importanţă sporită în micşorarea traumatizmelor la copii o are micşorarea traumatizmelor în instituţii preşcolare şi şcolare. Tot volumul de lucru în micşorarea de număr şi profilactică traumatizmelor – îl suportă şefii de grădiniţe şi directori de şcoli; conduc tot lucrul în organizarea şi controlul activităţii profilactice.

Măsurile în preîntîmpinarea traumelor şi cazuri excepţionale în instituţii preşcolare cuprind următoarele:

1. Predispunerea mediului favorabil de siguranţă ( control permanent în fixarea mobilierului, mai ales de gabarit înalt ).
2. Educaţia deprinderelor de comportament siguranţă – capacitatea de se folosi cu obiecte de uz casnic tip înţepător şi tip tăietor, formarea posibilităţilor de orientare în situaţii traumatogene.
3. Controlul dezvoltării fizice ai copilului; perfecţionarea fizică şi mişcărilor de coordonare.
4. Studiul regulilor de circulaţie rutieră.
5. Iluminarea sanitaro-igienică a părinţilor.

La efectuarea lucrului profilactic în şcoli de luat în considerente acea că 2/3 din traumatizm sunt căpătate în timpul recreaţilor , la începutul şi şfîrşitul lecţiilor- adică în timpul procesului de învăţămînt. Apromaximativ 25% traume se produc în timpul lecţiilor de educaţie fizică.

Lucrătorii medicali din şcoli, la efectuarea evidenţei traumelor cu evidenţierea locului traumatizmului, cauze, situaţii-au posibilitatea să primească tabloul epidemiologic traumatizmului şcolar. În baza aceasta este necesar să fie efectuat lucrul profilactic în şcoli. Ce constă în:

1. Crearea mediului de siguranţă în şcoală, ce include îndeplinirea normelor sanitare de expluatare încăperilor (protecţia caloriferilor, eliberarea circulaţiei pe scări şi treceri, imposibilitatea accesului în subsol şi poduri, calitatea iluminării etc.), teritoriul în jurul şcolii şi terenurile sportive etc.
2. Organizarea şi controlului odihnei copiilor în timpul recreaţiei.
3. Îndeplinirea strictă normelor de sleuritate la lecţiile- fizică ,chimie, cultura muncii.
4. Ridicarea nivelului studiului regulilor de circulaţie rutieră.
5. Educaţia eticii la şcolari-comportamentului uman, norme de comportament etic în condiţii habituale şi stradă , locuri obşteşti.
6. Educaţie igienică.
7. Organizarea timpului liber în afară şcolii.
8. Lucrul educativ şi sanitar-profilactic cu părinţii

Profilactica traumatizmului la lecţiile de educaţie fizică include excluderea cauzelor ce le produc:

1. Înzestrarea sălilor sportive cu inventar şi obiecte conform vîrstei şi în funcţiune.
2. control strict sanitar ai localului unde sunt efectuate lecţiile./li>
3. perfecţionerea disciplinei elevilor în timpul instruirii./li>
4. control strict medical ai stării sănătăţii elevilor./li>
5. control calificaţiei învăţătorilor de cultură fizică./li>

Este necesar nu mai puţin de 2 ori pe an să fie cercetat starea traumatizmului şcolar la consilium ai învăţătorilor. Este posibil de inclus aşa forme de lucru precum-discutarea cauzelor de traume la întrunire de clase, organizarea ungheraşelor tematice. Lucrul profilactic este necesare de efectuat sistematic; însă cel mai activ – la începutul anului şcolar ( după vacanţă). În structura traumatizmului în copilărie ponderea de ½ – revine pe sama traumelor habituale, de aceea în preîntîmpinarea cazurilor subite traumatice îi revine rolul reprezentaţilor sectorului comunal locativ, organizaţiilor obşteşti.

Activitatea lor să fie îndreptată spre:

1. Crearea mediului înconjurător de securitate sporită ( control permanent ai stării sanitare ai ogrăzilor, terenuri sportive şi de joc; cu o reparaţie ai lor la timp, curent etc), limitarea accesului către locurile ce pot prezenta pericol ( îngrădirea terenurilor de construcţii şi gropi etc.), înbunătăţirea stării ogrăzilor, străzilor, scărilor şi alte.
2. Organizarea timpului liber ai copilului pe locul de trai. Practica a demonstrat că în acele masive de trai, unde corect este organizat terenurile sportive şi de joc, numărul de traumatizme în ogradă şi stradă este evident mai jos de nivelul mediu de traumatizme în oraş. Amenajarea terenuri pentru joc în ogrăzi, organizarea de cluburi şi cercuri după interese sunt un factor nu numai pentru micşorarea traumatizmelor, cît şi pentru educaţie corectă şi formare de principii ai modului corect de viaţă.

Condiţia importantă, ce asigură funcţiunea măsurilor preventive este influenţa spre familie. De acela în cît va fi mărit nivelul sanitar ai populaţiei, securitate traumatică- depinde eficacitatea luptei cu traumatizmul la copil. Propaganda medico –igienică va fi mai efectivă dacă se va face diferenţiere,cu orientare spre diferite contingente, cu aprecierea vîrstei, culturii, mod de viaţa etc.

O indivizibilă parte ai lucrului de iluminaţie sanitară tuturor instituţiilor curativ- profilactice ocrotirii sănătăţii. Include următoarele dispărţituri:

1. Metodic – efectuarea seminarelor şi lecţiilor cu lucrătorii medicali în mărirea nivelului informativ ai traumatizmului la copil, particularităţile lui după grupe de vîrstă, formele şi metodele de lucru, schimb, experienţă în lucrul profilactic.
2. Organizatorie – formarea de şcoli tinerelor părinţi pe lîngă centrele de familie.
3. Informativ – folosirea surselor de informare în masă ( radiou, televiziune, presă) pentru mărirea nivelului sanitar –igienic ai populaţiei. Necesar pe larg de folosit sursele de agitaţie. Instituţiile sanitare trebuie activ să ajute instituţiilor preşcolare, şcoli, centre de familie – în efectuarea complexului de măsuri, îndreptate spre ridicarea cunoştinţilor medico-igienice ai populaţiei; aprovizionarea cu literatură metodică, popular – ştiinţifică, broşure, buclete, placate etc; participarea în planarea lecţiilor, convorbiri; tematice.

Un rol important în perfecţionarea calităţii sanitare ai populaţiei îl are medicul de familie în convorbiri consultative în timpul vizitei, la domiciliu. Este necesar de a lua în seamă: vîrsta, profesionalizmul, mediul de trai şi de lucru, intelectul – părinţilor.

În dependenţă de vîrstă copilului este posibil de structurizat tematica de informare şi convorbire cu părinţii:

• Pînă 2 luni – regulile de alimentare, termometria băilor.
• 2-4 luni – profilaxia căderilor de pe mesele de înfăşat, paturi; profilaxia combustiilor cu termofoare ezc.
• 4-6 luni – profilaxia căderii din liagăne, căructoare.
• 6-8 luni – profilaxia combustiilor de contact către suprofeţe fierbinţi, corpi străîni.
• 10-12 luni – profilactica precipitărilor, medic protector ai copilului.

La vîrsta 2-3 ani reeşind din dezvoltarea pciho-fizică copiilor, ce predispune traumele, se schimbă tematica discuţiilor:

• Convorbiri frecvente despre intoxicaţii cu medicamente şi soluţii climice uzuale
• Combustii, căderi, strivirea degetelor
• Condiţii traumatice dependente de anotimp, condiţii de viaţa etc.

O atenţie deosebită este necesar de acordat familiilor unde sunt factor de risc traumatologene, climat psihologic familiar negativ, prezenţa bolnavilor în familie ce necesită tratament şi îngrijire îndelungată, apariţia încă a unui copil în familie, trecerea cu locul de trai la alt domiciliu ezc. Evidenţa copiilor cu risc mărit de primire ai traumelor: traumatism repetat, copii impulsivi, copii temperamenţi ezc. – ce se grupează în gripuri la nivel grădiniţe, şcoli. Necesită atenţie sporită de la educatori, ănvăţători şi părinţi; deseori sunt la evidenţa neuroligilor şi psihoneurologilor.

Ca rezumat – lucrul profilactic ai traumatizmelor la copii este un lucru vast şi profund efectuat de către un colectiv unit dintre medici de familie, pedagogi, educatori, părinţii.

În condiţii noi de combatere ai traumatizmelor în copilărie trebuie să fie implimentat în viaţă de către instituţiile cointeresate: ministere, subdiviziune de stat, obştea în integru.