Rahitismul (grecescul rhahis – şira spinării) – este o maladie a copiilor de vârstă fragedă cauzată de deficitul vitaminei D, care duce la dereglarea schimbului de calciu şi fosfor, a proceselor de osteogeneză şi mineralizare a oaselor, precum şi a funcţIei sistemului nervos şi a organelor interne.

Rahitismul „clasic” este o boală destul de răspândită, afectând copiii în perioada de creştere intensă la vârsta de 2 luni – 2 ani, cu o frecvenţă de 10-35%.

Vitamina D2 sau ergocalciferolul se conţine în cantităţi moderate în uleiul vegetal, margarină şi germenii de grâu. Vit. D3 sau colecalciferolul se găseşte în grăsimea de batog, ton, în gălbenuşul de ou. Importanţa hranei ca sursă de vit. D este mare în cazul dereglării sintezei endogene a formelor active ale vitaminei.

Hrana omului nu este bogată în vit. D, iar necesităţile fiziologice zilnice de vit. D se determină, conform OMS, în felul următor:

• pentru maturi – 100 МЕ,
• pentru copii – 400 МЕ,
• pentru femeile însărcinate şi cele care alăptează – 1000 МЕ.

Deficitul de săruri ale calciului, fosforului, magneziului, zincului, fierului şi a altor elemente, a proteinelor şi a unor aminoacizi este însoţit de dereglarea schimbului de substanţe şi de apariţie a tabloului clinic specific rahitismului. Dezvoltarea maladiei este condiţionată de particularităţile anatomo-fiziologice ale organismului copilului, precum şi de multipli factori perinatali ( maladiile mamei în timpul sarcinii, gestoza, naşterea problematică etc.). Deoarece aportul intensiv de calciu şi fosfor de la mamă la făt are loc în ultimele luni de sarcină, copilul mai mic de 30 de săptămâni de gestaţie deja la naştere are deseori osteopenie – o cantitate scăzută de substanţe minerale în oase.

Pentru procesul normal de osificare sunt necesare în hrană cantităţi suficiente de proteine, calciu şi fosfor, microelemente de magneziu şi zinc, vitaminele grupelor B şi A. Provoacă rahitism şi activitatea motorie insuficientă a copilului, deoarece irigarea osului cu sânge şi tensiunea electrostatică cresc considerabil în caz de activitate musculară. Riscul de apariţie a bolii este mai mare iarna, din cauza insolaţiei insuficiente.

În perioada incipientă la copiii în primul an de viaţă se atestă schimbări în sistemele nervos şi muscular. Copilul devine iritat, tresare la sunetele înalte sau lumina puternică, doarme prost. Are transpiraţii pe cap, cheleşte la ceafă. Peste 2-3 săptămâni marginile oaselor din regiunea fontanelei devin moi, scade tonusul muscular. La etapa de dezvoltare intensă a bolii se observă o încetinire a dezvoltării psihomotorii, progresarea modificărilor din oase: decalcifierea oaselor craniene plate, formă asimetrică a capului, deformarea cutiei toracice.

În perioada de convalescenţă, care ţine de la 6 luni până la 2 ani, la copil nu se atestă semne de rahitism activ, dispar treptat simptomele neurologice şi vegetative, se normalizează concentrarea de calciu şi fosfor în sânge,se îmbunătăţeşte starea generală.

Semnele tabloului clinic de rahitism se atenuează odată cu încetinirea creşterii copilului. În timpul însănătoşirii la vârsta de 2-3 ani reminiscenţele ce duc la diformităţi exprimate se observă în coloana vertebrală şi în oasele membrelor. Devieri de la normă ale metabolismului mineral nu se atestă. La examenul radiologic se evidenţiază creşterea volumului oaselor.

Diagnosticul rahitismului de formă incipientă (gr. I) este determinat în baza prezenţei modificărilor caracteristice pentru perioada incipientă a maladiei. Rahitismul de formă medie (gr. II) se caracterizează prin schimbări moderate în sistemul osos şi organele interne. Rahitismul sever (gr. III) se diagnostichează în caz de diformităţi semnificative ale oaselor, dereglări majore în sistemul nervos şi organele interne, anemie, care duc la reţinerea dezvoltării fizice şi neuromotorii. Pot apărea complicaţii grave ca infecţiile secundare, insuficienţa cardiacă, spasmul laringelui, hipocalcemia şi chiar decesul subit.

Simptomele de bază ale rahitismului sunt:

• decalcifierea oaselor craniului
• apariţia întârziată a dinţilor
• deformarea cutiei toracice
• afecţiuni ale coloanei vertebrale ( cifoze, lordoze şi scolioze în)
• deformarea oaselor membrelor
• modificări în structura oaselor bazinului
• semne roentgenologice (osteoporoză, osteoliză, fracturi ale oaselor).

Diagnosticul se stabileşte în baza manifestărilor clinice, rezultatelor examenelor biochimice şi celor imagistice. Este foarte important de a determina corect faza de dezvoltare a rahitismului, de a-l diferenţia de alte maladii vitamino-deficitare. Se va ţine cont de faptul că această maladie poate fi indusă de folosirea unor medicamente care blochează metabolismul vitaminei D.

Tratamentul copiilor care suferă de rahitism este orientat spre înlăturarea deficitului de vit. D, normalizarea metabolismului de calciu/fosfor, lichidarea acidozei, fortificarea proceselor de osteogeneză, metode de corecţie nespecifice.