Scolioza este una dintre problemele majore ale ortopediei actuale. Această maladie se caracterizează printr-un complex de modificări tipice funcţionale, morfologice şi radiologice ale coloanei vertebrale, cutiei toracice, bazinului, poziţiei organelor interne. Printre copii este răspândită în proporţie de 5-9%. Conform studiilor noastre din anul 2000, răspândirea scoliozei în R. Moldova atinge 5,2% în structura maladiilor aparatului locomotor. Unele cercetări demonstrează că durata vieţii pacienţilor cu scolioză de formă gravă netrataţi este de 35-40 ani.

Scolioza reprezintă deformarea laterală a coloanei vertebrale cu rotirea corpurilor vertebrelor, fiind caracterizată prin progresare legată de vârstă şi de creşterea copilului.Scolioza veridică, chiar în stadiul incipient de dezvoltare, se manifestă prin deformarea coloanei, care se menţine indiferent de sarcină sau poziţia bolnavului. Pentru diagnosticul de diferenţiere de dereglările ţinutei este necesară investigaţia radiologică. Există următoarele forme de scolioză, în funcţie de etiologie şi patogeneză: congenitală (printre care displastică şi idiopatică), neurogenă şi statică.

Scolioza congenitală e condiţionată de deformarea care s-a dezvoltat în baza modificărilor din scheletul osos al coloanei vertebrale: concrescenţa unilaterală a coastelor, coaste şi semivertebre adăugătoare, sinostoza apofizei spinoase, defecte ale arcurilor, displazia porţiunii lombosacrale; scolioza displastică — apare în urma unor anomalii de dezvoltare a vertebrelor;scolioza idiopatică este forma cea mai răspândită, însă cauza apariţiei ei nu este încă elucidată pe deplin.Particularităţile unor procese biochimice indică faptul că la baza acestei patologii scoliotice stă fondul hormonal.

Scolioza neurogenă apare ca urmare a poliomielitei, cauza ei fiind dereglarea echilibrului din partea muşchilor spinali şi abdominali. La această grupă este referită şi scolioza indusă de miopatie, neurofibromatoză, paralizia spastică etc. Scolioza statică cel mai des este o urmare a afecţiunii articulaţiei membrului inferior(anchiloză, luxaţia congenitală a şoldului etc.), însoţită de scurtarea piciorului şi modificarea coloanei vertebrale.

Diagnosticul scoliozei. Este foarte importantă depistarea timpurie a scoliozei, deoarece doar tratamentul început la timp poate preîntâmpina progresarea deformării. La bolnavii cu scolioză se atestă strâmbarea bazinului, devierea laterală a corpului şi deformarea laterală a coloanei.

Un umăr este mai sus decât celălalt, omoplatul în partea concavă a diformităţii se află mai aproape de apofizele spinoase decât în partea convexă. Distanţa de la vârful apofizei spinoase a vertebrei VII cervicale până la colţul omoplatului este mai mică pe partea convexă a diformităţii decât pe cea concavă.

Radiografia trebuie efectuată în 2 proiecţii – stând în picioare şi culcat. În funcţie de gradul deformării, V.D. Ceaklin clasifică scolioza astfel: grad I – deviere laterală până la 10° şi torsiune incipientă; grad II – torsiune, prezenţa arcurilor compensatoare. Clinic se determină un mic gheb costal, deviere laterală de 11–24°; grad III – deformare mai proeminentă cu deviere laterală de 25—40° şi prezenţa unui gheb mai mare;grad IV— deformare severă a corpului cu cifoscolioza porţiunii toracale a coloanei vertebrale, însoţită de gheb costal, deformarea bazinului, devierea corpului.Unghiul deformării de bază – mai mult de 41°.

Roentgenogramaşi TC a pacientei de 16 ani cu diagnostic de scolioză idiopatică gr. IV
(unghiul Kobb = 125°)

La bolnavii cu scolioză congenitală se observă modificări în sistemul cardiovascular şi în aparatul respiratoriu. Dacă scolioza se formează în porţiunea toracică, vertebrele deformate atrag şi coastele legate de ele, ca urmare se deformează cutia toracică, formându-se un gheb costal. Cu cât scolioza este mai veche, cu atât este mai stabilă, mai fixată şi cu atât e mai greu de a înlătura deformarea.

Progresarea diformităţii scoliotice depinde de vârsta pacientului, tipul şi gradul deformării, de cauzele apariţiei afecţiunii. Progresarea semnificativă are loc în perioada de creştere intensă a copilului (la fetiţe – la 11-13 ani, la băieţi – la 14-16 ani) şi se termină, de obicei, odată cu oprirea creşterii, adică la 17-20 de ani.

Profilactica şi tratamentul scoliozei. Tratamentul conservativ al scoliozei are scopul de a crea deformări compensatoare şi corectarea diformităţii primare. Metodele de tratament conservativ depind de mărimea diformităţii şi stabilitatea ei. Luând în consideraţie posibilitatea progresării şi cunoscând timpul apariţiei scoliozei, precum şi posibila dezvoltare, o atenţie deosebită se acordă profilaxiei acesteia.În primii 3 ani de viaţă a copilului sunt importante alimentaţia corectă, aflarea la aer curat, igiena somnului etc. La primele semne de progresare se recomandă masajul muşchilor trunchiului, băi. La vârsta preşcolară mobila copilului trebuie să corespundă înălţimii sale; el trebuie să doarmă pe o saltea ortopedică, cu o pernă mică sub cap.Atenţie deosebită se va acorda vârstei şcolare, deoarece anume la 7—9- şi 12—14 ani se atestă ce mai mare progresare a scoliozei. Dacă maladia nu progresează, este posibil tratamentul ambulatoriu: practicarea exerciţiilor speciale, schierea, baschetul, voleiul, înotul. Se indică purtarea corsetelor ortopedice, proceduri de fizioterapie, sanatoriu, precum şi tratament medicamentos, toate acestea având un efect pozitiv.

Tratamentul operatoriu al scoliozei. În formele severe progresive de scolioză, este inevitabil tratamentul operatoriu, cu scop de a stopa progresarea deformării, a o corecta şi a crea condiţii favorabile pentru funcţionarea organelor interne.

Corecţia şi fixarea chirurgicală a coloanei vertebrale se efectuează în caz de scolioză progresivă gr. II, III şi IV. Deosebim următoarele operaţii: pe discuri — discotomia, enuclearea discurilor pe vârful diformităţii; operaţii pe corpurile vertebrelor — rezecţia cuneiformă. Aceste operaţii sunt combinate cu fixarea posterioară osteoplastică a coloanei vertebrale – corectarea cu ajutorul construcţiilor metalice moderne. În caz de gheb costal se efectuează rezecţia coastelor proeminente sau toracoplastia. Reieşind din cauzele maladiei, se folosesc metode operatorii combinate, care includ unele componente ale operaţiilor menţionate. După operaţie copiii au nevoie de tratament complex, până la sfârşitul perioadei de creştere.

CONTRAINDICAŢII:

1. Scolioza neprogresivă sau lentă gr. I şi II. la bolnavii de orice vârstă..
2. Modificări severe ale organelor interne (insuficienţă cardiacă, schimbări patologice în ficat etc.) la pacienţii slăbiţi.
3. Modificări congenitale ale organelor respiratorii şi sistemului cardiovascular în stadiu de decompensare (decompensarea SCV gr. III şi diminuarea indicilor funcţiei respiraţiei externe cu 70% din norma caracteristică vârstei).
4. Scoliozele rigide severe gr. IV cu o anamneză lungă (8-10 ani), netratate anterior.
5. Indicaţiile şi contraindicaţiile pentru tratamentul chirurgical sunt expuse succint, deoarece fiecare pacient trebuie abordat individual, în funcţie de particularităţile de dezvoltare a maladiei.

Exemplu clinic al pacientei de 15 ani cu diagnosticul de cifoscolioză displazică decompensată pe dreapta gr. IV,cu dereglarea funcţiei respiraţiei externe gr. III, în stadiu de progresare.

Imaginea exterioară şi roentgenograma până la operaţie, înălţimea 137 cm

Imaginea exterioară şi roentgenogramele după operaţie, înălţimea 151 cm; corectarea deformării scoliotice = 58%.